Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a informat că Ungaria va începe să importe gaze naturale din Turcia începând cu data de 1 aprilie.
Acesta a calificat momentul ca fiind „o zi istorică în cooperarea energetică turco-ungară”, notează news.ro.
Potrivit oficialului, Turcia va livra, în baza contractului, în următoarele luni, 275 de milioane de metri cubi de gaze naturale din Turcia.
Prin acest acord, Ungaria devine prima țară care nu are frontieră cu Turcia și către care Ankara va începe să exporte gaze naturale.
„De asemenea, ne consolidăm cooperarea în domeniul energiei nucleare, întrucât noua centrală nucleară din Turcia, care va fi în curând operaţională, va fi construită folosind aceeaşi tehnologie ca noua centrală de la Paks. Astfel, Ungaria va beneficia şi de experienţa dobândită de Turcia din timpul construcţiei. În acelaşi timp, specialiştii turci îi vor ajuta pe colegii lor din Ungaria şi la inspecţia tehnică a echipamentelor cu o durată lungă de producţie”, a precizat Péter Szijjártó, pe rețelele sociale.
Deși Turcia a jucat întotdeauna un rol important în securitatea energetică a Ungariei, a făcut-o doar din punct de vedere al tranzitului. Acum, însă, Turcia devine o țară sursă de gaze pentru Ungaria, a mai spus Szijjártó.
Sursa foto: Profimedia